Stiri (RSS)
RSS · 
Comentarii (RSS)
Comentarii

Ziua Pământului, sărbătorită de elevi

joi, 22 aprilie 2010 · Publicat de Redactie  

Elevii scolii Principesa Maria din Sinaia, au sărbătorit în avans Ziua Internaţională a Pământului. Micuţii au organizat  mai multe acţiuni, menite să sensibilizeze comunitatea locală asupra efectelor pe care poluarea le are faţă de mediul înconjurător. Câţiva elevi ai clasei a V-a au avut ideea de a înfiinţa o trupă ecologistă, unde s-au înscris numeroşi colegi, dar şi preşcolari din staţiune. Astăzi, elevii de gimnaziu, au prezentat un program artistic cu teme ecologice, i-au sfătuit pe cei mari să păstreze natura curată şi le-au arătat celor prezenţi un filmuleţ realizat la acţiunile de curăţenie. Ei au mai prezentat detalii referitoare la semnificaţia Zilei Pământului şi metodele pe care trebuie să le luăm în considerare pentru a proteja mediul. Dacă cei mai mari au vorbit despre problemele mediului înconjurător, elevii din clasele primare au plantat flori în faţa şcolii, iar fetele au prezentat haine realizate din materiale reciclabile. Nu este pentru prima dată când tinerii de la Principesa Maria se implică în astfel de acţiuni. Şi anul trecut au făcut curăţenie în mai multe zone din staţiune, au plantat arbori şi au înfrumuseţat spaţiile verzi. Tot la Şcoala Principesa Maria, elevii talentaţi au realizat două expoziţii impresionante. Una prezintă lucrări create special pentru Ziua Pământului, iar cea de-a doua, mai multe icoane pictate de copii.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0 (from 0 votes)
Anunt - Best Fm

Comentarii





Stiati ca: Daca va deschideti un cont pe Gravatar.com, poza dumneavoastra (un avatar) poate fi afisata pe toate blogurile unde ati publicat comentarii?
Gravatar.com va permite sa asociati o poza unui e-mail, iar atunci cand comentati pe un blog, in functie de emailul specificat in comentariu, poza aferenta va fi publicata. Acest sistem este folosit de toate blogurile din lume.

Cluburi si Terase
Club Aligenis, Calinesti, Prahova
Club President, Mislea, Prahova
Asociatia Protejarea Mediului Inconjurator Prahova
Blog despre educatie, dezvoltare personala, IT&C