Stiri (RSS)
RSS · 
Comentarii (RSS)
Comentarii

Pericol la Comarnic

vineri, 26 februarie 2010 · Publicat de Redactie  

Patru cartiere şi un drum judeţean sunt afectate si la Comarnic, de alunecările de teren. Zăpada care s-a dezgheţat şi ploile au înmuiat pământul, iar oamenii nu mai pot dormi noaptea de teamă ca nu cumva pământul să le înghită locuinţele. Disperaţi, fac apel la autorităţi să îi ajute. Primăria nu are fonduri şi aşteaptă un răspuns de la Consiliul Judeţean. Coşmarul localnicilor din Comarnic a început în urmă cu trei săptămâni. Pe strada Gârlici, oamenii nu mai au pace de când dealul s-a surpat. Au făcut sute de sesizări la primărie, însă autorităţile ridică neputincioase din umeri. Un crater imens a apărut pe şoseaua proaspăt asfaltată, iar alunecările au ajuns aproape de gospodării. Cu lacrimi în ochi, familiile care locuiesc în zonă povestesc că nu vor să-şi vadă munca de-o viaţă năruită. Pereţii caselor deja au crăpat, iar proprietarii lor se roagă ca vremea să nu se strice. În fiecare zi, pâmântul se surpă, iar o ploaie ar provoca un dezastru. Mâine, prefectul judeţului va ajunge în Comarnic, unde se va întâlni cu reprezentanţii primăriei, pentru a discuta problema alunecărilor de teren. În pericol este şi drumul judeţean 101 A care leagă oraşul Comarnic de comuna Secăria. Pe anumite porţiuni au apărut crăpături şi s-au format denivelări. Dacă alunecările vor continua, drumul va fi închis şi peste 2.500 de persoane vor rămâne izolate.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0 (from 0 votes)

Comentarii





Stiati ca: Daca va deschideti un cont pe Gravatar.com, poza dumneavoastra (un avatar) poate fi afisata pe toate blogurile unde ati publicat comentarii?
Gravatar.com va permite sa asociati o poza unui e-mail, iar atunci cand comentati pe un blog, in functie de emailul specificat in comentariu, poza aferenta va fi publicata. Acest sistem este folosit de toate blogurile din lume.

Cluburi si Terase
Club Aligenis, Calinesti, Prahova
Club President, Mislea, Prahova
Asociatia Protejarea Mediului Inconjurator Prahova
Blog despre educatie, dezvoltare personala, IT&C