Stiri (RSS)
RSS · 
Comentarii (RSS)
Comentarii

Numărul închieirilor de locuinţe, în creştere

luni, 15 martie 2010 · Publicat de Redactie  

Criza financiară a redus numărul tranzacţiilor imobiliare, însă nu a afectat închirierile de pe Valea Prahovei. Din contră, spun reprezentanţii agenţiilor de profil. Pentru că piaţa vânzărilor traversează o perioadă de blocaj, proprietarii apartamentelor şi garsonierelor prefera să ofere spre închiriere spaţiile si chiar oferta este mai mică decât cererea. Explicaţia e cât se poate de simplă: băncile acordă credite foarte greu, iar singura soluţie rămâne închirierea. Pe termen lung, închirierea unui imobil poate aduce un profit mai bun decât vânzarea. Cei care sunt interesaţi, trebuie să ştie că preţurile nu au crescut, ba din contră, ele sunt într-o uşoară scădere. Proprietari nu vor să rămână cu locuinţele goale şi preferă să negocieze tariful. Astfel, în unele cazuri, cei care încheie contracte pentru o perioadă mai mare, au parte de reduceri. De exemplu, în Sinaia, un apartament cu 3 camere, ce are o suprafaţă de 50 mp se închiriază utilat şi mobilat, pe termen lung, cu 250 euro pe lună. Cei care doresc să aibă parte de mai mult spaţiu, dar şi de lux, se pot orienta către cartierele reidenţiale. Ăn Buşteni, o vilă cu living, bucătărie, trei dormitoare şi două băi, costă 500 euro pe lună. Atenţie, însă, pentru că utilităţile se plătesc separat de chirie.  Aşadar, închirierea este o strategie la care apelează tot mai mulţi proprietari pe timp de criză.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0 (from 0 votes)
Numărul închieirilor de locuinţe, în creştere, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Comentarii





Stiati ca: Daca va deschideti un cont pe Gravatar.com, poza dumneavoastra (un avatar) poate fi afisata pe toate blogurile unde ati publicat comentarii?
Gravatar.com va permite sa asociati o poza unui e-mail, iar atunci cand comentati pe un blog, in functie de emailul specificat in comentariu, poza aferenta va fi publicata. Acest sistem este folosit de toate blogurile din lume.

Cluburi si Terase
Club Aligenis, Calinesti, Prahova
Club President, Mislea, Prahova
Asociatia Protejarea Mediului Inconjurator Prahova
Blog despre educatie, dezvoltare personala, IT&C