Stiri (RSS)
RSS · 
Comentarii (RSS)
Comentarii

Ne-am înfrăţit cu sicilienii

miercuri, 19 mai 2010 · Publicat de Redactie  

Azi-dimineață, în Sala Mică a Casei Tineretului din municipiul Câmpina, primarii Horia Tiseanu şi Antonello Rizza au semnat un protocol de colaborare, respectiv actul de înfrăţire între municipiul Câmpina şi oraşul Priolo Gargallo, situat în sudul Italiei. La întâlnire, pe lângă reprezentanţii celor două administraţii locale, au participat oameni politici, dar şi administratorii unor societăţi comerciale, interesaţi de viitoare colaborări între firmele lor. Pe lângă latura economică a înfrăţirii, edilul câmpinean a vorbit şi despre schimburi culturale ce pot fi făcute între cele două localităţi. Antonello Rizza a fost întru totul de acord cu omologul său câmpinean şi a spus că ar fi păcat ca oraşele să nu colaboreze în viitor, având în vedere că Italia este cunoscută drept sora mai mare a României. Imediat după semnarea actelor care dovedesc acum faptul că cele două localităţi sunt înfrăţite, delegaţia italiană a fost invitată să viziteze instituţiile din Câmpina, precum şi o parte a societăţilor comerciale cu renume.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0 (from 0 votes)
Apartamente Sinaia

Comentarii





Stiati ca: Daca va deschideti un cont pe Gravatar.com, poza dumneavoastra (un avatar) poate fi afisata pe toate blogurile unde ati publicat comentarii?
Gravatar.com va permite sa asociati o poza unui e-mail, iar atunci cand comentati pe un blog, in functie de emailul specificat in comentariu, poza aferenta va fi publicata. Acest sistem este folosit de toate blogurile din lume.

Cluburi si Terase
Club Aligenis, Calinesti, Prahova
Club President, Mislea, Prahova
Asociatia Protejarea Mediului Inconjurator Prahova
Blog despre educatie, dezvoltare personala, IT&C