Invatati sa treceti peste probleme

Am fost casatorit timp de 44 ani (4 copii si 6 nepoti). Cel mai important lucru pe care l-am invatat in acesti ani este ca iubirea unei persoane fata de cealalta este intr-o continua schimbare. Uneori simti o iubire adanca si satisfactie, in alte momente nu doresti sa faci nimic cu partenera; uneori radeti impreuna, alteori tipati unul la celalalt. Este asemenea unui carusel, are urcusuri si coborasuri tot timpul, dar atat timp cat stati impreuna, urcusurile si coborasurile sunt mai putin severe si mai pline de iubire. Chiar si atunci cand simti ca nu iti mai poti iubi niciodata partenerul, acel lucru se poate schimba, daca ii oferi sansa. Cred ca oamenii renunta prea repede. – Chris

Din sutele de analogii pe care le-am văzut în ultimele câteva săptămâni, am rămas cu una in minte. O asistentă medicală ce lucrează cu mulți pacienți geriatrici mi-a trimis un email. Într-o zi, ea vorbea cu un bărbat trecut de 80 de ani, despre căsătorie și de ce doare atât de mult. Omul a spus ceva de genul: „relațiile există ca valurile, oamenii trebuie să învețe cum să le treaca”. El a spus că, la fel ca și oceanul, există valuri constante de emoție în cadrul unei relații – unele valuri durează ore întregi, unele durează luni sau chiar ani.

Cheia este înțelegerea faptului că puține dintre aceste valuri au de-a face cu calitatea relației – oamenii pierd locuri de muncă, membrii familiei mor, cuplurile se mută, își schimbă carierele, fac o gramada de bani, pierd o gramada de bani. Treaba voastră ca un partener angajat este de a trece pur și simplu valurile cu persoana pe care o iubiți, indiferent pe unde merg. Pentru că, în cele din urmă, nici unul dintre aceste valuri nu durează. Și pur și simplu vă veți raci unul cu celălalt.

As incheia aici prin rezumarea tuturor sfaturilor intr-un paragraf mai mic. Dar din nou, un cititor a facut o treaba mult mai buna decat as fi putut face eu:

Poti trece peste orice atata timp cat nu te distrugi pe tine sau pe partener. Asta inseamna emotional, fizic, financiar sau spiritual. Nu va limitati niciodata discutiile. Niciodata sa nu va faceti partenerul/a de ras pentru lucrurile ce le plac. Scrieti pe o foaie ce v-a facut sa va indragostiti si cititi la fiecare aniversare (sau chiar mai des). Scrieti scrisori de dragoste unul altuia. Atunci cand apar copii in viata voastra, este usor sa va concentrati toata atentia asupra lor, dar nu uitati…iubirea i-a produs. Trebuie sa mentineti acea iubire in viata pentru a-i hrani cu iubire. Faceti lucrurile marunte impreuna, faceti curatenia, prepararea mancarii si ingrijirea casei cat mai amuzanta si fericita impreuna cu partenerul vostru. Nu va plangeti despre partener nimanui. Iubitii pentru ceea ce sunt. Fiti transparenti, nu ascundeti nimic, fiti mandrii de partenerul vostru. Fiti deschisi la schimbari si la acceptarea schimbarilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *