Stiri (RSS)
RSS · 
Comentarii (RSS)
Comentarii

Carburanţi tot mai scumpi

luni, 24 octombrie 2011 · Publicat in Actualitate  

Carburanţi tot mai scumpi

Preţul carburanţilor a urcat în această săptămână, iar în staţii, motorina a ajuns mai scumpă decât benzina. După OMV Petrom, Rompetrol Lukoil au majorat preţurile cu 5 respectiv 6 bani pe litru la benzină şi 10-12 bani pe litru la motorină. Motivele: Dolarul apreciat faţă de euro şi preţul mare al petrolului pe bursele străine. Fie că este vorba de taximetrişti sau de simpli şoferi, noua creştere la carburanţi nemulţumeşte pe toată... Citeste mai departe »

Scumpiri să fie, dar să ştim şi noi!

marți, 12 aprilie 2011 · Publicat in Actualitate  

Scumpiri să fie, dar să ştim şi noi!

Postul Paştelui este prilej pentru mulţi dintre vânzătorii  din Ploieşti să scumpească peste noapte preţurile la verdeţuri dar şi la mult căutatul peşte. Dacă la verdeţuri scumpirea nu este semnificativă, adică de doar 3-4 bani, la peşte s-a înregistrat o creştere şi de 2-3 lei. Nici la capitolul verdeţuri situaţia nu este mai roz. Cele mai multe gospodine fiind nevoite să-şi expime toată dibăcia de care sunt în stare pentru a putea face... Citeste mai departe »

Preţul benzinei sperie românii

luni, 14 martie 2011 · Publicat in Actualitate  

Preţul benzinei sperie românii

Se scumpesc alimentele, se scumpeşte benzina… se scumpeşte viaţa. Pretutindeni oamenii vorbesc de datorii, salarii din ce în ce mai mici şi, din păcate, neajunsurile cotidiene schimbă relaţiile interumane. Dar nimeni nu poate lupta împotriva deciziilor luate la nivel naţional. Cine se face vinovat?! Aşteptările oamenilor sunt fără limite. Nu-i mai surprinde nimic. Li s-a demonstrat că totul este posibil în materia banilor daţi statului. Poate... Citeste mai departe »

Se scumpeşte gunoiul

joi, 3 februarie 2011 · Publicat in Actualitate  

Se scumpeşte gunoiul

Trăim cu speranţa că vom ieşi din criză, dar intrăm într-un nou val de scumpiri! Nu doar unele produse le găsim la preţuri mai mari. De la 1 februarie, gunoiul în municipiului Câmpina are o valoare cu 6,56% mai mare. Nu aceeaşi părere o au şi cei care scot mai mulţi bani din buzunar. Cetăţenii consideră preţul prea mare pentru veniturile pe care le au. Cauza principală a scumpirii gunoiului este creşterea preţului la combustibil. Transportul... Citeste mai departe »

Anunt - Best Fm

Transport în comun pe bani mulţi

joi, 3 februarie 2011 · Publicat in Actualitate  

Transport în comun pe bani mulţi

De mult timp, preţurile biletelor pentru transportul în comun pe ruta Gară – Centru -- Băneşti, dar nu numai, este foarte mare pentru buzunarul celor care sunt nevoiţi să facă zilnic acest traseu. Consiliul Local a aprobat o hotărâre importantă: s-a mărit plafonul pensiei maxime pentru care se acordă subvenţii, bilete gratuite, de la 400 la 500 de lei. Dacă, în alte localităţi, toţi pensionarii beneficiază de bilete gratuite, Câmpina nu îşi... Citeste mai departe »

Vin scumpirile

miercuri, 2 februarie 2011 · Publicat in Actualitate  

Vin scumpirile

Începutul lunii februarie aduce veşti proaste şi asta pentru că pâinea s-ar putea scumpi cu 10, pana la 15%, şi asta ca urmare a creşterii preţului la grâu, care în ultimele 6 luni s-a dublat.Producătorii din panificatie sustin ca nu mai pot amâna cresterea preţurilor şi asta pentru că s-a ajuns în situaţia de a se alege intre faliment sau cresterea preţului cu câteva procente. Veştile proaste nu se opresc aici. Lanţul scumpirilor va continua... Citeste mai departe »

Scumpirile ne amărasc viaţa

joi, 6 ianuarie 2011 · Publicat in Actualitate  

Scumpirile ne amărasc viaţa

Românii ştiu că atunci când se scumpesc carburanţii totul se scumpeşte. Şi cum preţul benzinei şi cel al motorinei s-a mărit din prima zi a anului din cauza creşterii accizelor acum este aşteptată o reacţie în lanţ. Scumpirea pâinii deja a fost anunţată şi cum de la 1 ianuarie firmele de transport sunt obligate să plătească impozite duble pentru maşinile de mare tonaj este foarte clar că toate produsele se vor scumpi. Ploieştenii se întreabă... Citeste mai departe »

Infracţiuni

joi, 6 ianuarie 2011 · Publicat in Actualitate  

Infracţiuni

Anul nou vine şi cu infracţiuni, nu numai cu scumpiri. Azi noapte pe la 2, poliţiştii din Bucov au descoperit doi bărbaţi în Colonia 1 mai, cu o căruţă în care aveau mai multe fiare. Întrebaţi de oamenii legii, de unde au încărcătură, bărbaţii din Poseşti au explicat că au găsit totul pe malul apei când se întorcea de la o ruda. S-au gândit că pot valorifica fierul la un centru de colectare şi l-au luat. Bineînţeles că povestea nu a... Citeste mai departe »


Protest în faţa scumpirii benzinei

joi, 30 decembrie 2010 · Publicat in Actualitate  

Protest în faţa scumpirii benzinei

Ne-am săturat să plătim pentru un litru de benzină sau motorină acelaşi preţ pe care îl achită europenii cu salariile de zece ori mai mari ca ale noastre. Asta au spus în cor 30 de ploieşteni care s-au gândit că trebuie să protesteze cumva faţă de această nedreptate. Aşa ca ei s-au adunat astăzi la o benzinărie din Ploieşti şi au plătit cu monede de 10 si 50 de bani, carburantul. Pe lângă nervii casierilor care au numărat mult şi bine... Citeste mai departe »

PSD acuza primaria de scumpiri

sâmbătă, 24 iulie 2010 · Publicat in Actualitate, Administratie  

PSD acuza primaria de scumpiri

Grupul social democratilor din consiliul local Ploiesti acuza administraţia locală PD-L de scumpirea vietii ploieştenilor. Printr-un comunicat de presa, PSD Ploieşti protestează faţă de încercările repetate ale administraţiei locale PD-L de a majora tarifele pentru populaţie la principalele categorii de utilităţi, fără o corectă justificare economică. In comunicat se face referire la majorarea gigacaloriei ce va fi solicitata in sedinta de saptamana... Citeste mai departe »

Retete mai scumpe

vineri, 9 iulie 2010 · Publicat in Actualitate  

Retete mai scumpe

Ultima saptamana a fost de cosmar pentru sute de pacienti din tot judetul, care nu au putut sa isi cumpere medicamentele de care aveau nevoie. Si asta din cauza noului TVA introdus care a facut ca softul Imprimeriei Nationale sa aiba nevoie de o up-datare pentru  noua valoare a TVA-ului. In consecinta, medicii de familie au ramas fara tipizate pentru retete compensate si trimiteri si nu au putut sa le elibereze pacientilor veniti in numar mare la cabinete.  Evident,... Citeste mai departe »

Scumpiri in lant

luni, 5 iulie 2010 · Publicat in Actualitate  

Scumpiri in lant

Prahovenii sunt coplesiti de scumpirile aplicate de astazi in mai toate domeniile. Cel mai rau este ca TVA-ul va ajunge la 24%, darn u putin lucru este ca se majoreaza pretul la gazele naturale cu 12,5%, la energia electrica cu 4,4% si la tigari cu pana la 40 de bani. Tot de astazi intra in vigoare si avertismentele vizuale pe pachetele de tigari, dar si taxa de mediu pentru autoturisme, care inlocuieste controversata taxa auto. In plus, de azi se aplica si impozitul... Citeste mai departe »

Anunt - Best Fm

Creşte preţul medicamentelor

luni, 8 martie 2010 · Publicat in Actualitate  

Creşte preţul medicamentelor

Actualizarea cursului de la 4 lei la 4,25 lei pentru un euro, ridică preţul medicamentelor începând cu 1 aprilie. Deşi anunţul a fost făcut încă de la începutul anului, bieţii pensionari au tot sperat că este vorba despre o glumă. Peste 3 săptămâni, majorarea se va aplica medicamentelor ce se eliberează pe bază de prescripţie medicală şi celor care se încadrează în diverse programe naţionale. Preţul va creşte cu cel mult 6,25 %, iar pacienţii... Citeste mai departe »

Leul slab scumpeste alimentele

vineri, 16 ianuarie 2009 · Publicat in Actualitate  

Leul slab scumpeste alimentele

Toate alimentele de bază aduse din import vor fi mai scumpe de luna viitoare din cauza  deprecierii monedei naţionale. Menţinerea sau chiar creşterea cursului de schimb al monedei europene pentru o perioadă mai mare de trei săptămâni va arunca în aer preţurile la produsele alimentare şi nu numai. Cei din Industria Alimentară  avertizează asupra posibilităţii scumpirii alimentelor cu 15% sau chiar 20% în aceste condiţii. Mulţi îşi calculează... Citeste mai departe »

Cluburi si Terase
Club Aligenis, Calinesti, Prahova
Club President, Mislea, Prahova
Asociatia Protejarea Mediului Inconjurator Prahova
Blog despre educatie, dezvoltare personala, IT&C