Stiri (RSS)
RSS · 
Comentarii (RSS)
Comentarii

Comunitari filmaţi

miercuri, 12 mai 2010 · Publicat de Redactie  

Adăpostul de câini comunitari de la Bucov este singurul din ţară dotat cu camere de luat vederi. Administraţia aşezământului a decis montarea a 8 camere amplasate în zona padocurilor, dar şi în cabinetele veterinare, după ce s-a confruntat cu zeci de acuze venite din partea iubitorilor de animale. Investiţia a fost făcută din bugetul local al Ploieştiului şi a costat 12.000 de lei. Conducerea adăpostului spune că nu a avut încotro şi chiar dacă ne aflăm în plină criză economică, investiţia trebuia să fie facută. În ceea ce-i priveşte pe angajaţii adăpostului, aceştia spun că nu se simt urmăriţi de camere şi că-şi fac treaba ca şi înainte. Cât despre iubitorii de animale, aceştia sunt foarte încântaţi că pot vedea cum sunt crescuţi câinii de către stat. Recunosc însă, că nu au putut ajuta la achiziţionarea de camere pentru că statutul organizaţiilor lor nu permite investirea decât în mâncare şi medicamente pentru patrupede.  Conducerea adăpostului a achiziţionat direct întreaga aparatură de supraveghere pentru a evita costurile suplimentare pe care le-ar fi implicat discuţiile cu o firmă. Imaginile intră direct pe internet şi sunt stocate 30 de zile, iar camerele sunt dotate cu infraroşu.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 2.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.1_1087]
Rating: +1 (from 1 vote)
Comunitari filmaţi, 2.0 out of 10 based on 1 rating
Apartamente Sinaia

Comentarii





Stiati ca: Daca va deschideti un cont pe Gravatar.com, poza dumneavoastra (un avatar) poate fi afisata pe toate blogurile unde ati publicat comentarii?
Gravatar.com va permite sa asociati o poza unui e-mail, iar atunci cand comentati pe un blog, in functie de emailul specificat in comentariu, poza aferenta va fi publicata. Acest sistem este folosit de toate blogurile din lume.

Cluburi si Terase
Club Aligenis, Calinesti, Prahova
Club President, Mislea, Prahova
Asociatia Protejarea Mediului Inconjurator Prahova
Blog despre educatie, dezvoltare personala, IT&C