Au „curăţat” zona…
marți, 17 august 2010 · Publicat de Redactie
Nu de puţine ori au fost chemaţi agenţii comunitari pentru a înlătura, din zona Casei Tineretului, persoane de etnie romă care se aşează prin locurile umbrite pentru a consuma băuturi alcoolice, în aşteptarea autobuzului către localităţile de baştină. Şi în această dimineaţă trei persoane erau prezente în zona cu pricina, consumând alcool. Numai că după ce au băut câteva guri în plus… a început gălăgia. Aşa că cineva a sunat la Poliţia Comunitară. Scandal, băutură şi multă mizerie! Acestea au fost lucrurile pe care le-au găsit agenţii comunitari câmpineni, care i-au luat pe cei trei şi i-au transportat la sediu. Numai că a fost cam greu, cel puţin cu unul dintre ei, care nu prea se putea ţine pe picioare. Deşi au plecat zâmbitori din imediata apropiere a Casei Tineretului, cei trei bărbaţi au plecat supăraţi de la Poliţia Comunitară, din cauza faptului că au fost sancţionaţi contravenţional, pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public.
















Comentarii